Deva
Pasaj din cartea Sub faldurile tricolore
Deva şi împrejurimile ei apar
ca ţinut locuit încă din epoca neolitică (5500-2500 î.Hr.).
În epoca daco-romană, Deva a
ajuns un târguşor, având pe Dealul Cetăţii posturi de veghe cu anumite
fortificaţii sau poate chiar o cetate.
În evul mediu, Deva, ca
„district militar valah”, a înregistrat o dezvoltare evidentă, iar în timpul
stăpânirii „corvineştilor” a cunoscut una din cele mai prospere perioade.
Când ungurii au ocupat
Transilvania, au găsit la Deva o veche aşezare omenească stabilă, cu lucrări de
fortificaţii pe deal.
Deva, fiind aşezată pe calea
principală de comunicaţii a Văii Mureşului, a trebuit să înfrunte toată urgia
popoarelor migratoare, fapt ce n-a îngăduit oraşului să aibă o dezvoltare
deosebită.
Cetatea – podoabă şi simbol
distinct şi strălucit al municipiului Deva, a fost construită din necesităţi
strategice de apărare în urma năvălirii tătarilor din anul 1241. Este atestată
documentar în anul 1269, dar ea fusese construită cu mult înainte. Cetatea
Devei este una din puţinele cetăţi din Europa şi unica din Ardeal care nu a
putut fi cucerită, deşi a fost atacată de cumani, turci (în anii 1550, 1552,
1557) şi de alte popoare migratoare. Ea a reprezentat un punct de rezistenţă
împotriva tendinţelor expansioniste străine şi chiar a unor atacatori interni.
Uneori, a reprezentat adăpost pentru nobilime în timpul Răscoalei lui Horea,
Cloşca şi Crişan (1784) şi în timpul Revoluţiei din 1848.
În anul 1600, din Cetatea Devei
s-a tras asupra suitei cu care domnitorul Mihai Viteazul se îndrepta spre Praga
(unde era reşedinţa împăratului Imperiului Hasburgic), provocându-i unele
pierderi în oameni. În perioada
1687-1706, Cetatea a fost ocupată de armata imperială hasburgică. În 1800, ca
urmare a apariţiei tunurilor, s-a considerat că Cetatea nu mai are nicio
valoare strategică, şi în consecinţă, Consiliul imperial austriac anulează
regimul de fortăreaţă al Cetăţii şi inventarul mobil se vinde la licitaţie.
Dar, în anul 1817, împăratul
Francisc I împreună cu preafumoasa Corina Augusta în călătorie prin
Transilvania, dă ordin de refacere a Cetăţii, prelungindu-i viaţa până în anul
1849, când este părăsită definitiv, fiind parţial distrusă ca urmare a
exploziei depozitului de pulbere.
Un eveniment semnificativ a
avut loc în Deva la 18 august 1849 (după ce acţiunea de împăcare
româno-maghiară întreprinsă de marele revoluţionar Nicolae Bălcescu nu a
reuşit), respectiv capitularea şi depunerea armelor de către resturile armatei
maghiare ardelene în faţa comandantului rus care contribuise la înăbuşirea revoluţiei.
În acea zi au capitulat la Deva
800 de ostaşi şi 350 de ofiţeri, cu 42 de tunuri şi 12 steaguri, iar vestitul
general Bem era silit să plece în Turcia unde se coverteşte la islamism şi
devine guvernator de Alep. Desigur, în perioada ocupaţiei hasburgice şi mai
ales în aceea a dualismului austro-ungar, în Deva au existat puternice
garnizoane militare.
Un moment important în istoria
poporului român şi implicit şi pentru locuitorii Devei şi care a avut un impact
şi cu profunde conotaţii militare, a fost Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Odată cu constituirea
Consiliului Naţional Român, s-a trecut şi la constituirea Consiliilor Naţionale
Române locale, ca organe politico-administrative şi apoi constituirea de Gărzi
Naţionale Române ca organe de ordine şi apărare în toate oraşele şi comunele
Transilvaniei.
La Deva, la 7 noiembrie 1918,
în faţa Bisericii Ortodoxe, s-a hotărât în unanimitate înfiinţarea Consiliului
Naţional Român şi organizarea Gărzii Naţionale Române.
În Garda Naţională din Deva au
intrat 120 de oameni - ofiţeri, subofiţeri şi ostaşi, comandant fiind numit
locotenentul Alexandru Ianculovici.
Acest vrednic locotenent a
organizat garda, iar după Unire a intrat în armata română ca ofiţer de
artilerie, avansând până la gradul de general, grad cu care a participat la al Doilea
Război Mondial, fiind distins cu înalte ordine şi medalii militare.
Sub comanda sa, membrii Gărzii
Naţionale şi-a făcut pe deplin datoria sfântă de a fi scutul armat al noii
situaţii create.
La scurt timp după triumful
Marii Uniri de la Alba Iulia, un eveniment semnificativ a făcut din nou să
vibreze de bucurie inimile devenilor: sosirea Armatei Române în Deva, în ziua
de sâmbătă, 14 decembrie 1918.
Când Regimentul 10 Vânători de
Munte, sub comanda col. Oprescu a sosit cu trenul în gara Deva, o mulţime de
oameni au întâmpinat cu urale şi aplauze ostaşii români, îmbrăţişându-i şi
sărutându-i.
După ce lt. Alexandru
Ianculovici – comandantul Gărzii Naţionale din Deva a dat onorul militar col.
Oprescu şi a urat bun venit Armatei Române, coloana de ostaşi ai Regimentului
10 Vânători de Munte s-a îndreptat spre piaţa din centrul oraşului, aflată în
faţa Primăriei. Aici erau aşteptaţi de o mare mulţime de oameni şi de membrii
C.N.R. Deva, preşedintele urându-le bun venit.
După primirea plină de
entuziasm şi foarte călduroasă din partea populaţiei Devei, în faţa Primăriei
s-a încins Hora Unirii, jucată şi cântată de către toţi participanţii.
Locul de desfăşurare a acestei
mari manifestări din faţa Primăriei şi a clădirii Asociaţiei Culturale „Casina
Naţională” s-a numit de atunci „Piaţa Unirii”, denumire păstrată şi în prezent.
În perioada interbelică, la
Deva şi-au avut reşedinţa în perioade diferite de timp, unităţi ale Armatei
Române cum sunt: Regimentul 26 Infanterie, Regimentul 4 Grăniceri, Brigada 7
Vânători de Munte şi Regimentul 3 Transmisiuni.
După Dictatul de la Viena din
august 1940, în Garnizoana Deva, au fost redislocate unele unităţi din Ardealul
de Nord.
După încheierea celui de-al
doilea Război Mondial, unităţile militare din Deva au fost redislocate în alte
garnizoane.
În anul 1951, în oraşul Deva a
fost dislocat de la Lugoj Regimentul 169 pionieri care şi-a schimbat denumirea de
mai multe ori, fiind totodată şi restructurat de mai multe ori, corespunzător
cerinţelor.
Găsim de cuviinţă să prezentăm
o scurtă istorie a Regimentului de geniu care, din cei 88 de ani de existenţă,
58 i-a „trăit” în Deva. În baza Înaltului Decret Regal nr. 2255/1922, la data
de 16 mai 1922 se înfiinţează Regimentul 1 Pionieri.
În perioada de la înfiinţare
până în iunie 1941, regimentul a fost restructurat de mai multe ori şi dotat în
raport cu misiunile ce urmau să fie executate. Din 22 iunie 1941 până în mai
1945, participă la operaţiunile militare în componenţa unor mai unităţi de arme
întrunite. Spaţiul nu ne permite prezentarea decât foarte sumară a
complexităţii, diversităţii şi numărului misiunilor îndeplinite de această
unitate.
Atât subunităţile regimentului,
cât şi ofiţerii, subofiţerii şi ostaşii acestuia au dat supremul sacrificiu
pentru îndeplinirea misiunilor. Pentru faptele lor de eroism, subunităţile,
ofiţerii şi ostaşii au fost citaţi prin ordine de zi ale marilor unităţi în
cadrul cărora au acţionat, mulţi fiind decoraţi cu ordine şi medalii militare.
De la înfiinţare şi până în prezent, Regimentul a primit mai multe denumiri şi
a suferit unele restructurări, astfel: în
1922- Regimentul 1 Pionieri, în 1951 -
Regimentul 169 Pionieri, în 1959 - Regimentul 54 Geniu, în 1992 - Regimentul 54
Geniu „Sarmizegetusa”, în 2002 - Brigada
6 Geniu Teritorială, în 2007 –
Batalionul 53 Geniu.
Chiar de la începutul
existenţei sale şi până în 1989, unitatea a îmbinat misiunile de instrucţie cu
sarcinile din economia naţională şi cu prevenirea şi înlăturarea efectelor unor
catastrofe naturale.
În perioada 1951, anul în care
a fost dislocat în Deva şi până în prezent, regimentul a obţinut rezultate bune
şi foarte bune atât în procesul instructiv - educativ, cât şi în aplicaţiile cu
marile unităţi la care a fost subordonat.
Ani la rând, regimentul, cât şi
subunităţile subordonate, au fost declarate unitate şi subunităţi de frunte.
Dacă până în anul 1951 a executat
pentru economia naţională sute de
kilometri de drumuri şi zeci de poduri, după această dată s-au multiplicat şi
diversificat sarcinile în economia naţională.
Iată câteva obiective la
construirea cărora şi-au adus contribuţia subunităţile regimentului:
hidrocentrala de la Bicaz, combinatele chimice de la Brazi, Turnu Măgurele,
canalul Dunăre – Marea Neagră, sistemele de irigaţii, construcţii speciale,
amenajarea litoralului Mării Negre, Transfăgărăşan, munci agricole etc.
O contribuţie însemnată au
adus-o la prevenirea şi înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale ca:
inundaţiile din 1962 de la Chişinău Criş, inundaţiile din anii 1970 şi 1975 din
jud. Hunedoara, alunecarea de steril de la Certej din 1971, cutremurul din 1977, alunecarea de teren din zona barajului Râul
Mare Retezat din anul 1999 şi multe alte situaţii.
De mare importanţă au fost şi
misiunile executate de unele cadre ale regimentului în Bosnia - Herţegovina şi
în alte teatre de operaţii din străinătate, ocazie cu care geniştii noştri au
demonstrat, cu prisosinţă, că sunt tot atât de competenţi ca cei din armatele
ţărilor membre NATO.
În municipiul Deva au existat
şi există şi alte structuri de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Astfel, există Centrul Militar
Judeţean, care în decursul anilor a desfăşurat o intensă activitate pentru
asigurarea cu resurse umane şi materiale planurile de mobilizare ale unităţilor
militare şi ale celorlalte structuri de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională, precum şi activităţi de recrutare - încorporare a tinerilor şi
evidenţa tuturor rezerviştilor din judeţul Hunedoara.
Ne aplecăm cu veneraţie şi
respect asupra trecutului militar al municipiului Deva, al înaintaşilor noştri,
indiferent din ce unitate militară sau armă au făcut parte.
Dorim şi noi, cei de astăzi, să
lăsăm moştenire gândurile şi sentimentele noastre despre cei care, prin faptele
lor, ne-au făurit un trecut glorios cu care ne mândrim atât noi şi, suntem
siguri, că şi cei care vor veni după noi.
Col. (r)
Dănilă MOLDOVAN
Preşedintele Asociaţiei Judeţene
,,Sarmizegetusa” a C.M.R.R.
din
judeţul Hunedoara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu