Prezentarea judetului Hunedoara

 

 

Judeţul Hunedoara - aici a început povestea românilor

Pasaj din cartea Sub faldurile tricolore

 

 

Cititorule, ia aminte la cele ce urmează a fi scrise, întrucît vei face cunostinţă cu o parte de tărâm românesc - Ţinutul Hunedoarei – zămislit de puterea divină, întru măreţie, bogăţie şi frumuseţe, botezat a fi ogorul purtător al seminţiei româneşti.

Aici a început povestea românilor, ca neam, popor de sine stătător, răsărind precum sămânţa căzută sub bulgăre, care se înalţă opintindu-se să răstoarne bucata de pământ ce-o asuprea. Aşa şi neamul nostru, la începuturi îngemănând două tulpini viguroase, dacă şi romană care, au prins rădăcini pe aceste meleaguri, cea dacă acolo sus, aproape de cer, în Munţii Orăştiei, iar cea romană la şesul depresionar al Ţării Haţegului, o lungă perioadă de timp s-a lăsat călcat de copitele cailor migratorilor, dar a încolţit mereu prin vicisitudinile istoriei până a răzbit să-şi sprijine devenirea ca popor, aici şi numai aici, în stâncile Carpaţilor, în curgerea apelor Dunării şi limanul Mării Negre, vecinul  cel mai credincios, în toată istoria noastră.

Judeţul Hunedoara este şi va fi aşa cum bine au încrustat cronicarii în anale, borna istorică de la kilometrul zero al drumului în istorie al neamului românesc.

Aşezarea judeţului nostru este în partea central-vestică a României în provincia istorică Transilvania, având ca vecinătăţi imediate provinciile: Crişana, Banat şi Oltenia. Pământul românesc are o întinsă suprafaţă pe care s-a desfăşurat istoria noastră, dar există un ţinut de care se leagă începutul poveştii românilor, vatră nestinsă a formării poporului român şi acesta este Ţinutul Hunedoarei. Aceasta este bucata de pământ românesc în care şi-au săpat temeliile cele două capitale ale părinţilor istorici ai românilor, Decebal şi Traian: Sarmizegetusa Regia în Munţii Grădiştei şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana la doar o sută de kilometrii înspre sud-vest la intrarea în Porţile de Fier ale Transilvaniei. Capitale, una de stat şi alta de provincie romană, care au constituit creuzetul germinaţiei genetice, ce avea să ducă la apariţia unui popor născut din simbioza daco-romană, înzestrat cu însuşiri de mare valoare, purtate de codurile genetice ale străbunilor.

Ţinutul hunedorean a dat sens existenţei unui neam prin a fi leagănul copilăriei acestuia în curgerea anilor spre vârstele confirmării depline.

Formarea poporului român este una din frumoasele taine ce învăluie nimbul creaţiei noastre şi căreia istoricii îi caută prin neguri multimilenare dezlegarea. Aici, la noi, în judeţul Hunedoara se află o mare parte din izvoarele arheologice născătoare de popor şi ele trebuie cercetate în profunzime, pentru a cunoaşte în detaliu zbuciumul facerii.

Înfăţişarea pământului hunedorean e de o rară frumuseţe, icoană ce surprinde un mirific colţ de rai, având parcă o sfinţenie aparte dată de aura munţilor ce înconjoară precum aura sfinţilor, întreg pământul nostru hunedorean la margini de hotare judeţene. În partea nordică sunt Munţii Apuseni, cu stânci calcaroase, cu pante line dar şi foarte multe vârfuri, tip domuri împădurite.

În zona central-vestică se ridică Munţii Poiana Ruscă cu văi împădurite iar sus, pe creste cu platouri înierbate se află satele ţinutului pădurenesc, cu oameni desprinşi parcă din icoanele Raiului când îmbracă straiele de sărbătoare, creştini aşezaţi acolo  sub ceruri din dorinţa curată de a-l atinge pe  Tatăl nostru.

Estul judeţului este înconjurat de Munţii Metaliferi ascunzători de comori aurifere şi Munţii Şureanu care de la Romos o iau înspre sud până se bat piept în piept cu masivul Parâng. Pe culmile şurene se întind platouri numai bune de păşunat unde totul pare măreţ prin frumuseţea peisajului şi deplinătatea liniştii ce te înconjoară.

Sudul, cuprinde diamantele coroanei din aura munţilor ce străjuiesc judeţul: Parâng, Godeanu, Ţarcu, Vâlcan şi de departe cei mai emblematici pentru judeţul  nostru - Munţii Retezat.

Retezatul  este muntele ce poartă pecetea unor însuşiri unice, care-i dau faima şi căutarea de care se bucură. Este bine de ştiut că ne aparţine, adică întreaga sa suprafaţă este cuprinsă în arealul judeţului Hunedoara. Şi iarăşi este bine să se ştie că are zone întinse din suprafaţa sa în care natura este stăpână deplină, omul nepătrunzându-le, respectând virginitatea încă de la începuturile creaţiei.

Aici se află Parcul Naţional Retezat, cel mai vechi şi cel mai mare parc naţional din România (1935).

Retezatul oferă spre încântarea tuturor trei piscuri de o frumuseţe aproape căzută din ceruri: Peleaga (2509 m), Păpuşa (2507 m), Retezat (2484 m) şi peste 100 de ochiuri de apă rece şi cristalină (lacuri glaciare) multe de întâietate naţională precum Tău Mare, aşezat la cea mai mare altitudine (2270 m), Bucura, cu cea mai mare întindere (10 ha) şi Zănoaga, cu cea mai mare adâncime (29 m). Retezatul are cea mai minunată grădină de flori unicat din Carpaţii noştrii care cuprinde 150 de specii de plante specifice Carpaţilor şi din care 40 sunt ale lui si numai ale lui, între ele numărându-se monumente ale naturii precum floarea de colţ, ghinţura galbenă, papucul doamnei, angelica, etc. Şi dacă norocul îţi surâde, poţi zări ,,gimnasta” stâncilor colţuroase ale Retezatului, capra neagră.

Uneori, acolo sus, în serile de vară, dacă stai într-o pătrunzătoare linişte simţi cum trece nevăzut însuşi Dumnezeu, plimbându-se asemeni unei rugăciuni închinate Templului Natural Retezat.   

Salba de munţi adăposteşte ,,curţile cetăţii” care sunt reprezentate prin depresiunile Brad, Haţeg şi Petroşani, înşirate de la nord la sud, având fiecare corola unei frumuseţi aparte, a unor comori nedeşertate a tuturor timpurilor, ceea ce dă încărcătura mândriei specifice ,,curtenilor” ce-şi duc viaţa aici.

Apele judeţului sunt şiraguri de perle şi diamante încrustate în valurile repezi sau domoale şi au dat gir continuităţii vieţii prin anii istoriei, dovedindu-se de cele mai multe ori mângâietoare şi trebuincioase, iar câteodată devin tumultoase în zbucium de puhoaie, măturând totul în cale, devin ,,mânioase” pe oamenii locului care nu ştiu a le preţui.

Aşa este Mureşul, acest înfiinţarea ,,fluviu” al Ardealului, care străbate şerpuitor-meandric de la est la vest brâul tricolor al pământului hunedorean şi lui i se alătură o serie de afluenţi, cel mai de vază fiind Streiul cu cei 92 de kilometri parcurşi de la sud la nord, în totalitate în cuprinsul judeţului.

Crişul Alb, scaldă partea nordică, prin mijlocul depresiunii Brad, fiind ,,izvorul tămăduirii” pentru dârzenia, dar şi frumuseţea lăuntrică a moţilor crişeni.

Jiul, cu cele două ramuri ardelene după ce răcoreşte depresiunea Petroşanilor se avântă spre sud să despice lanţul Carpatic, dând naştere unui defileu ce încântă prin natura sălbăticiei sale şi ajunge în Oltenia, în drumul spre Dunăre, vestind oltenilor că judeţul Hunedoara îi aşteaptă în sfioşenia-i istorică, pierdută în viitor ca o podoabă ce străluceşte îngrădită cu dragoste, în coroana poporului nostru.

Bogăţia este o caracteristică a pământului hunedorean. Însuşi el, pământul, prin componentele sale, este o minunată bogăţie. În structura geografică a judeţului nostru, predominând munţii, pământul este împădurit aproape pe jumătate, ceea ce situează judeţul Hunedoara pe locul 3 pe ţară ca suprafaţă păduroasă (după judeţele Suceava şi Caraş-Severin), iar păşunile alpine şi fâneţele numeroase au motivat ca una din ocupaţiile permanente ale locuitorilor din sate să fie creşterea animalelor.

Pomicultura a cunoscut încă din timpuri străvechi o îndeletnicire permanentă, fiindu-i arondate suprafeţe de producţie, în care excelează cultura prunului care îşi etalează valoarea prin zeama fructelor, alambicată în renumita ţuică de prune.

Cultura plantelor agricole îşi găseşte locul în luncile râurilor, în zonele depresionare şi platourile mai puţin înalte, pe coline şi dealuri.                           

Bogăţiile ,,ascunse” ale pământului hunedorean sunt adevărate giuvaere ce dau  strălucire acestor plaiuri, binecuvântate de Dumnezeu.

Cărbunele aflat în adâncurile pământului Văii Jiului a fost şi încă este ,,pâinea neagră”  atât de săţioasă a economiei.

Aurul şi argintul jinduit de împăraţii lumii din urmă cu mai bine de  2000 de ani, s-a ascuns în măruntaiele pământului hunedorean, dar prin strălucirea karatelor a devenit ,,jimbla” poftelor lumeşti, declanşând adevărate ,,El Dorado-uri” în Munţii Apuseni. Secole de-a rândul, în Evul Mediu minele de aur de la Valea Arieşului şi Musariu, din Depresiunea Bradului, dădeau cea mai mare cantitate de aur din Europa.

Să adăugăm apoi minereurile de fier, o altă pâine ,,cea intermediară” dăruită de pământul hunedorean industriilor. În ,,coapsa” răsăriteană a masivului Poiana Ruscă, la Ghelari şi Teliuc extracţiile au început în urmă cu peste 600 de ani, iar la mijlocul secolului al XVIII-lea, ,,plămădirea” fierului se făcea în peste 10 ateliere. La Topliţa (1787) şi Govăjdia (1806) s-au construit primele două furnale pentru ,,dospirea” şi ,,coacerea” fontei, atât de necesară în urcuşul spre progres şi civilizaţie.

În brăţara comorilor hunedorene întâlnim numeroase izvoare minerale şi termale a căror utilizare s-a făcut încă de la începuturi, strămoşii noştri romani întemeind băile termale Germisara (Geoagiu) şi Aquae (Călan).

Bogăţia bogăţiilor pământului hunedorean stă mărturie prielnicei vieţi omeneşti în acest habitat, ceea ce ne învredniceşte a crede că nu întâmplător dacii şi-au ridicat capitala aici, iar romanii învingători repetă gestul învinşilor.

Oamenii! Oamenii judeţului Hunedoara sunt nestematele tezaurizate aici, încă de la începutul poveştii românilor pe aceste meleaguri.

Natura şi oamenii, într-o perfectă comunicare au făcut să irupă pe plai hunedorean izvorul de sevă care hrăneşte tainic, dar real, dorul, acest simţământ ce stăpâneşte în veşnicie unicitatea poporului român şi ne înfioară interioarele sufleteşti ori de câte ori gândurile noastre se întorc la locurile de baştină, la ogorul purtător al seminţei neamului românesc.

Dacă Dumnezeu în mărinimia Sa a edenizat natura hunedoreană, oamenii, creaţie tot a Sa, au răspuns prin hărnicie şi multă libertate de creaţie, înnobilând la rândul lor decorul natural înconjurător cu meşteşugiri omeneşti care vin să sporească în strălucire farmecul frumuseţilor Ţinutului hunedorean. Mărturii ale ingeniozităţii creative a oamenilor prin curgerea timpului sunt peste tot cuprinsul zărilor hunedorene. Ne vom opri asupra unora pe care le considerăm jaloane istorice în derularea poveştii românilor pe pământ hunedorean.

Hunedoara a devenit singurul judeţ din ţară care are două poziţii în topul celor şapte minuni ale României. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi Castelul Huniazilor au primit votul a zeci de români, considerându-le a fi printre cele mai importante monumente ale ţării.

Două ,,giuvaeruri” ale creaţiei oamenilor acestor pământuri, prima la începutul şi cea de-a doua, undeva pe la mijlocul poveştii românilor, au căpătat contururi de legendă, impresionând profund oamenii zilelor noastre ce-şi duc viaţa ,,călare” pe cumpăna de secole şi de milenii (secolul XX – secolul XXI; mileniul II – mileniul III).

Sarmizegetusa Regia, nume de început de poveste a românilor, stă ascunsă acolo sus, sub cerurile kogaionice, printre copaci seculari şi sub brazdă înierbată, arătându-şi mai mult sanctuarele comuniunii cu Zalmoxis. Un studiu complex efectuat între 1993-1999 de oamenii de ştiinţă români pune în evidenţă că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice de la Grădiştea există un uriaş ansamblu arhitectonic militaro-civil, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor. Se aşteaptă vremuri mai bune pentru ca arheologii români să scoată la lumină vestigiile giganticei capitale dacice.

Şi pentru ca povestea să poată începe cu adevărat, au năvălit romanii şi sub stăpânirea lor au ridicat Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitală de provincie, cu absolut toate instituţiile aferente, aşezate în construcţii arhitectonice pe măsura grandorii imperiale, care şi astăzi la mii de ani distanţă, prin istoria acestor meleaguri, se prezintă vizitatorilor în toată splendoarea lor.

Spre a cunoaşte începutul poveştii românilor, este necesar să vă purtaţi paşii prin porţile celor două capitale, pentru a desluşi în timp istoric certificatul de naştere al poporului nostru, care nu a fost înscris într-o zi, la o anumită oră, la birourile de stare civilă ale celor două popoare: dacii ca portaltoi şi romanii ca altoi, ci poartă peceţi istorice conturate în anii de convieţuire daco-romană, premergătoare apariţiei vlăstarelor de români.

Odată cu durerile ,,facerii” unui neam atât de dăinuitor în istorie era nevoie şi de o credinţă care să-i dea acea lăuntrică înălţare şi izbăvire spre crugul divin, care să-l întinerească şi ocrotescă în urcuşurile istoriei ce adeseori i-au fost potrivnice.

Mărturia în creştinism este argumentată în spaţiul hunedorean prin cele mai vechi biserici de piatră din România, ctitorite de cnezii români ai locului (Sântămăria-Orlea, Ostrov, Peşteana, Strei, Streisângeorgiu, Crişcior, Leşnic şi Ribiţa), iar atunci când românii hunedoreni nemaiavând dreptul de a-şi construi biserici de piatră, au înălţat lăcaşuri de cult din lemn, din care unele, cum este cea din Lăpugiul de jos, se numără printre  cele mai valoroase creaţii ale genului.

Viaţa hunedorenilor a fost aspră, dar oamenii locului au răzbătut prin intemperiile istoriei şi prin credinţa lor creştină, care le-a călăuzit minţile, le-a înzecit puterile, le-a sădit crezul că numai cu Dumnezeu în suflet îşi vor putea duce crucea pe Golgota istoriei spre izbăvirea în veşnicie a existenţei neamului românesc, în vatra sa multimilenară.

Ataşamentul în credinţa strămoşescă, perpetuat de-a lungul istoriei pe aceste plaiuri a fost încununat prin cea mai vrednică recunoştinţă adusă locuitorilor judeţului Hunedoara, prin înfiinţarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu înscăunarea primului episcop la 30 noiembrie 2009 în persoana preasfinţitului Gurie Georgiu.

Deva, reşedinţa judeţului, cu Cetatea sa, ocupă un loc unicat în peisajul hunedorean. Ridicată în vârful unui pinten nordic al masivului Poiana Ruscă, Cetatea Devei are privirile aţintite până la mari depărtări asupra ţarinilor hunedorene. Oamenii locului s-au întrecut pe ei înşişi, ridicând pentru a se păstra în istorie un monument de arhitectură care nu are egal pe întinsul ţării şi reprezintă prin fascinaţia şi grandoarea sa adevăratul simbol al  întregii aşezări urbane.

Din vastitatea faptelor petrecute în Cetate şi Palatul Magna Curia de la poalele Dealului Cetăţii, voi insera un crâmpei de istorie romanţată care să vă sporescă motivaţia unei vizite, acolo sus, între zidurile tăinuitoare ale atâtor vieţi omeneşti.

Maria Szech, soţia lui Ştefan Bethlen, Principe în Transilvania pentru o perioadă scurtă de timp, rămâne văduvă şi începe să ducă o viaţă aventuroasă, în petreceri, baluri şi vânătoare alături de bărbaţi, îmbrăcată în zale. Principele Gabriel Bethlen, fratele soţului decedat, află şi decide să intervină şi să o căsătorească. Maria, fire rebelă, în ciuda celor stabilite de cumnat, se căsătoreşte cu Kun Ştefan, un mic nobil din părţile Bihorului.

Acesta muncea alături de iobagii săi, iar frumoasa soţie rămasă singură acasă şi fără anturajul de altădată începe să se plictisească, şi numai după două luni, îşi părăseşte soţul şi se întoarce la castelul de la Deva.

Micul nobil se plânge Principelui  Transilvaniei care-l sfătuieşte să fie bărbat şi să-şi stăpânească soţia. Soţul părăsit, ascultă sfatul şi însoţit de 200 de călăreţi vine la Deva să-şi ia soţia acasă. Aceasta, văzându-se înconjurată, sare pe geam şi se refugiază în Cetate, de unde împreună cu chipeşul comandant îndreaptă tunurile spre hoarda de călăreţi şi îi pune pe fugă. Aflând cele petrecute Principele se supără, iar Maria, drept răzbunare, vinde totul şi se stabileşte în Ungaria de nord medievală, unde se căsătoreşte din dragoste cu nobilul Weselleny Ferencs, ducându-şi viaţa la castelul Murany. Soţul, fiind implicat într-un complot, este ucis şi rămane văduvă pentru a treia oară. Hotăreşte să se retragă la mănăstire şi se călugăreşte. A fost şi este considerată cea mai frumoasă femeie a Ungariei medievale, fiind supranumită Venus de Murany.

Din relaţia om-natură a arealului hunedorean, prin influenţe benefice din ambele părţi, s-au dezvoltat aşezări umane din luncile văilor până sus, în crestele munţilor. Specificitatea zonei sub raportul bogăţiilor naturale şi a hărniciei dovedite a hunedorenilor a făcut ca un număr mare de aşezări să se dezvolte îmbrăţişând haina urbanismului, ceea ce situează judeţul Hunedoara pe locul întâi, cu cel mai mare număr de oraşe şi municipii, dintre toate judeţele României. 14 este cifra din care se împarte în mod egal şapte municipii (Deva, Hunedoara, Petroşani, Orăştie, Brad, Lupeni, Vulcan) şi şapte oraşe (Simeria, Călan, Geoagiu, Haţeg, Petrila, Aninoasa, Uricani).                      

De la începutul poveştii românilor, aici, în această matcă de odrăslire şi până în zilele noastre, oamenii locului cumulând în codul genetic cuminţenia şi înţelepciunea minţii strămoşilor daci cu îndemânarea şi spiritul practic al strămoşilor romani, au reuşit vreme de secole să-şi creeze o identitate proprie, o cultură şi o tradiţie artistică specifică,  manifestându-se în toate formele de creaţie  şi de viaţă, începând cu portul popular şi terminând cu originalitatea arhitecturii civile şi religioase, cu sărbătorile calendarului agrar-pastoral şi cu cele legate de ciclul vieţii.

Este o încântare şi desfătare pentru orice pelerin ce-şi poartă paşii prin ţările Hunedoarei unde, întâlnim ipostaziat peste timp frumosul pământurilor hunedorene şi oameni ce sălăşuiesc peste ele, căci cele şase zone etnografice dau un curcubeu al culorilor  ce se întinde ca un arc de cerc peste hotarele vetrei de foc a românismului, Ţinutul Hunedorean.

Paradoxal, dar cât se poate de real să constatăm că avem şase ţări într-un singur judeţ. Prin unicitatea tradiţiilor, obiceiurilor, datinilor, meşteşugurilor populare şi portului popular se individualizează fiecare din cele şase zone etnografice ca frumuseţi primordiale, ale culturii populare de pe întregul cuprins al judeţului. 

Fiecare ţară are tainele şi minunăţiile ei, dar toate la un loc au în comun filonul spiritualtăţii româneşti care asigură unitatea universului culturii populare hunedorene în diversitate de exprimare. Numai acolo, în ţarinile fiecărei zone poţi descoperi acel ,,ceva nedefinit”, unic, ce se regăseşte în multe forme de viaţă materială şi spirituală, tipic pentru cultura tradiţională (locuinţe, biserici, ocupaţii, meşteşuguri, portul, arta populară, folclorul, obiceiuri şi bucătăria tradiţională). Iată de ce, cititorule te invit să călătoreşti cel puţin o dată în viaţă prin ţările judeţului nostru: Ţara Haţegului, Valea Jiului, Valea Mureşului, Ţinutul Orăştiei, Ţinutul Pădurenilor şi Ţara Zarandului.

Dacă în urma celor văzute şi trăite nu vei câştiga veşnicia vieţii, cu siguranţă îţi va fi prelungită cu cel puţin şase ani, pentru că toate cele şase zone poartă în structura lor ecosistemică elixire de întinerire.

Cred cu tărie că aceste şase ţări cu ambrozia lor inconfundabilă vor rămâne în timp, ca şi până acum, spre bucuria generaţiilor viitoare, fără a fi înghiţite de modernitate şi globalizare, perenitatea fiind esenţa culturii populare.

Cultura pe aceste meleaguri înmagazinează în timp, istoric, mari valori spirituale şi un număr impresionant de personalităţi încât a fost necesară o carte voluminoasă ,,Personalităţi hunedorene (secolul XV-XX) dicţionar” datorată muncii întreprinse de o neobosită bibliotecară, Maria Razba.

Reper cultural cu iz hunedorean ,,Palia de la Orăştie” reprezintă o carte ce constă în primele două cărţi ale Vechiului Testament (Facerea şi Ieşirea) traduse pentru prima dată în româneşte de Tordaşi Mihail, episcop calvin al românilor din Transilvania. A fost tipărită de meşterul tipograf Şerban, fiul lui Coresi, şi diacul Marian (14 noiembrie 1581-14 iulie 1582) şi pentru prima dată în introducerea Paliei se foloseşte cuvântul român, şi nu rumân ceea ce reprezintă o afirmare a originii latine a acestui popor. La Orăştie veţi întâlni în Piaţa Victoriei un monument dedicat unei cărţi – Palia.

O mare personalitate culturală, poate cea mai mare din toate timpurile, dăruită  de judeţul nostru este Ion Budai Deleanu (1763-1820) născut la Cigmău lângă Geoagiu, unde s-ar cuveni să rostuim un punct muzeistic, după toate regulile, pentru încadrarea în circuitul cultural, să avem şi noi ,,Hordoul” nostru, precum al ardelenilor bistriţeni (Coşbuc).

Acum, în vremuri contemporane suntem martorii unui fenomen cultural muzical de excepţie al judeţului nostru – corala ,,Sargeţia”. O corală mixtă, bărbaţi şi femei, pe patru voci, cântă şi ne încântă de peste 20 de ani atât pe plan local, cât şi la nivel naţional şi internaţional. Sub bagheta dirijorală a inimosului şi truditorului profesor Nicolae Icobescu, peste patruzeci de voci de aur au atins culmile interpretării corale până la orizonturile perfecţiunii. Dacă doriţi să vă rupeţi de teluricul cotidian şi să treceţi spre praguri ale spiritualităţii sublime până la uitarea de sine, atunci ascultaţi concertele coralei  ,,Sargeţia”,  alias ,,Madrigalul” judeţului Hunedoara.

Între hotarele judeţene, toate liniile orizontului încep şi se sfârşesc pe creste muntoase, inducând în percepţia noastră vizuală o monotonie a peisajelor ce le vom întâlni în pelegrinările prin spaţiul geografic hunedorean. Vă asigurăm că de oriunde veţi porni spre atingerea zărilor hunedorene traseul va cuprinde frumuseţi naturale şi umane din cele mai felurite şi mai ales, veţi întâlni oamenii locului cu bunătatea şi ospitalitatea lor, veţi cunoaşte live judeţul Hunedoara.

Fiţi bineveniţi în Ţinutul hunedorean – aici unde a început povestea românilor.

 

Col. (r)  Dănilă MOLDOVAN

          Preşedintele Asociaţiei Judeţene

 ,,Sarmizegetusa” a  C.M.R.R.

din judeţul Hunedoara