Aşa cum spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga, nimic nu s-ar fi putut realiza şi dăinui dacă ,,nu ar fi existat şi n-ar continua să existe ostaşul român”.
Armata a fost mereu garantul statului român, activând la comanda guvernelor şi parlamentelor ţării în respect pentru Constituţie şi legile statului de drept.
Baza oricărei armate în trecut, prezent şi viitor, a constituit-o şi o va constitui corpul de cadre, care nu s-a format peste noapte, ci în timp, deoarece niciodată guvernele ţării n-au avut fonduri suficiente, resurse la nivelul cerinţelor, fapt ce a impus cadrelor militare sacrificii şi eforturi sporite pentru a realiza misiunile primite cu resursele existente.
Profesia, cariera militară, a presupus şi presupune privaţiuni specifice doar mediului militar. Acestea, odată intrate ,,în sânge” ne însoţesc toată viaţa făcându-ne pe vecie ,,prizonierii” Armatei Române.
Aceste trăiri post serviciul militar activ au constituit temelia motivaţiei noastre, a celor ce am servit ţara sub faldurile Drapelului tricolor, pentru a ne asocia într-o structură organizaţională care să ne permită manifestarea spiritului de corp.
La 01.06.2004 din iniţiativa unui grup de 15 ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri s-a creat Asociaţia ,,Zarand” a cadrelor militare în rezervă şi retragere vânători de munte Brad, judeţul Hunedoara.
Asociaţia a fost creată cu ocazia aniversării a 35 de ani de la reînfiinţarea Vânătorilor de Munte în Munţii Apuseni prin B. 26 V.M. ,,Avram Iancu”.
Comitetul de iniţiativă format din col. (r) Posteucă Florea, lt. col. (r) Şerbănescu Marian-Victor, lt. col. (r) Văleanu Ioan, lt. col. (r) Drăghici Dorel, mr. (r) Cioflică Dorel, lt. col. (r) Telcinschi Constantin, lt. col. (r) Popa Ioan, lt. col. (r) Marinescu Mircea, mr. (r) Almăşan Ioan, mr. (r) Mirică Marian, cpt. (r) Rus Remus, cpt. (r) Ilieş Teodor, cpt.(r) Dadu Gabriel, mm. pr. (r) Ştefan Horia, plt.adj.(r) Adaş Ioan, plt. maj. (r) Lazea Ioan au lansat un apel către toate cadrele militare din garnizoana Brad.
La această aniversare au participat 127 de cadre în rezervă şi retragere care şi-au desfăşurat cu cinste şi onoare activitatea în cadrul B. 26 V.M., alături de personalul în activitate al batalionului şi numeroşi invitaţi din societatea civilă a Bradului. În cadrul asociaţiei s-au înscris 30 de membri titulari, ceilalţi 97 şi-au dat adeziunea şi au devenit membrii onorifici ai asociaţiei, ca urmare a apelului lansat de comitetul de iniţiativă. La adunarea generală de constituire, preşedinte al asociaţiei a fost ales col.(r) Posteucă Florea. În întâlnirile ulterioare membrii asociaţiei au stabilit statutul şi obiectivele asociaţiei deoarece era necesară existenţa unei organizaţii socio-profesionale a cadrelor militare pentru a ne reprezenta şi apăra interesele în cadrul societăţii civile în raporturile cu instituţiile statului de drept.
Pentru realizarea acestor obiective, conducerea Asociaţiei a întreprins demersuri pentru dobândirea personalităţii juridice şi a codului fiscal, fapt realizat – personalitatea juridică pe 30.08.2005, iar codul fiscal (CIF) pe 26.12.2005.
Numai prin asociere şi unire vom reuşi să ne regăsim locul şi rolul în comunităţile locale şi pe plan naţional. Fiecare dintre noi este dominat de conştiinţa de sine în raport cu ceilalţi şi ea se reflectă în trecutul, prezentul şi viitorul nostru.
Am fost educaţi de părinţi, şcoală, societate, armată, să fim trataţi cu respect de ceilalţi în raport cu valoarea personală a fiecăruia şi de importanţa socială a muncii depuse, mândri de noi, de colectivul nostru, de unitatea în care am trăit şi lucrat împreună cu prietenii şi colegii noştri, fiind trataţi şi tratând cu respect pe cei ce ne respectau.
Ca atare, milităm pentru cunoaşterea drepturilor noastre şi asigurarea acestora, conform legilor, normelor juridice de aplicare şi după prevederile regulamentelor militare.
Ne implicăm în activităţi de întreţinere a cimitirelor militare şi a monumentelor eroilor şi de identificare a locului unde sunt înhumaţi eroii din războaiele neamului în zona munţilor Apuseni. Totodată asociaţia a iniţiat demersuri în vederea înfiinţării unui cimitir militar de garnizoană astfel încât cadrelor militare în rezervă şi retragere - pensionari militari şi soţiilor acestora să li se asigure loc de înhumare.
În parteneriat cu cadrele active şi societatea civilă din oraş asociaţia sprijină ridicarea unei biserici în incinta unităţii militare din Brad.
Desfăşurarea unor activităţi economico-financiare comune între membrii asociaţiei şi alte organizaţii, în condiţiile legii. Încheierea de acorduri sau protocoale, pentru realizarea şi întreţinerea unor relaţii de colaborare cu asociaţii similare din judeţ, prin informări, schimburi de experienţă, vizite în scopul promovării unor proiecte comune, potrivit domeniului de activitate al asociaţiei prevăzute în statut.
Iniţierea demersurilor pentru preluarea în folosinţă, cu titlul gratuit sau în condiţii avantajoase, în condiţiile legii, a unor bunuri mobile sau imobile aflate în patrimoniul armatei şi disponibile pentru sectorul civil ca urmare a restructurării unităţilor militare, în scopul utilizării acestora pentru activităţi aducătoare de venituri în beneficiul asociaţiei sau pentru proiecte de sprijinire a iniţiativei private în rândul membrilor asociaţiei.
Promovarea unei imagini corecte a activităţii asociaţiei, a asociaţiei judeţene şi a A.N.C.M.R.R. în faţa societăţii civile prin a face cunoscute ideile şi obiectivele acestora în mass-media locală şi centrală precum şi prin înfiinţarea unor mijloace de informare în masă proprii în condiţiile legii.
Dobândirea unui sediu al asociaţiei s-a realizat cu sprijinul comandantului Unităţii Militare 01099 Brad în Căminul militar de garnizoană, la parter. Prin donaţiile membrilor asociaţiei în bani, obiecte şi mobilier s-a finalizat Clubul cadrelor militare în rezervă şi retragere V.M. unde se desfăşoară activitatea noastră marţi între orele 09.00 – 12.00 şi în alte zile de sărbătoare sau conform planului de activitate al asociaţiei.
Colaborăm cu asociaţii, organizaţii, fundaţii similare şi cu instituţiile statului pe plan local şi judeţean. Informăm membri asociaţiei asupra evenimentelor din garnizoană, asigurăm sprijinul necesar membrilor asociaţiei şi familiilor în situaţii dificile, având constituit pentru acesta un fond de întrajutorare.
Ne implicăm în valorificarea potenţialului uman de care dispun membrii asociaţiei, prin programe de reconversie profesională, prin organizarea de cursuri de policalificare şi sprijinirea lor pentru a putea găsi un nou loc de muncă care să le completeze veniturile.
Ne preocupăm de obţinerea biletelor de tratament la staţiunile de odihnă ale armatei.
Pentru menţinerea tradiţiilor şi istoriei armei Vânătorilor de Munte vom realiza o monografie tip carte sau revistă a B.26 V.M. şi a asociaţiei. Vom tipări un memorator al cadrelor militare care au lucrat în B.26 V.M. Avem în plan să edităm un album al asociaţiei cu aspecte din viaţa membrilor de la înfiinţare până în prezent.
Conducerea Asociaţiei în cadrul activităţilor curente desfăşurate a organizat concursuri de şah, table, rummy, vizionări de documentare cu specific militar şi filme artistice, recenzii de carte, informări asupra legislaţiei nou apărute, zile tematice, în cadrul Clubului pensionarilor şi au fost aniversaţi prin activităţi lunare şi trimestriale toţi membrii asociaţiei, ocazie cu care au fost decernate diplome şi cadouri din partea asociaţiei noastre.
Prin efortul membrilor marcanţi ai asociaţiei noastre: gl.bg.(r) Posteucă Florea, directorul Centrului de refacere şi recuperare Vaţa Băi şi Preşedinte de onoare al Asociaţiei, col. (r) Memetea Ioan, patron S.C. Anaconda SRL, lt. col. (r) Mardale Gabriel, preşedinte al Asociaţiei Sportive „Metalul Crişcior” şi patron de Asociaţie familială, lt.col. (r) Almăşan Ioan, proprietar pensiune agroturistică şi prin donaţiile şi sponsorizările oferite de lt.col. (r) Telcinschi Constantin, col. (r) Drăghici Dorel, col. (r) Minoiu Nicolae, col. (r) Şerbănescu Victor, lt. col. (r) Cuc Dorel, mr. (r) Rus Remus şi col. (r) Vălean Ioan, mr. (r) Ilieş Teodor, mm. (r) Micluţa Terente, mm. (r) Bucur Nicolae, s-a realizat dotarea sediului cu mobilier, covoare, aparatură electronică şi primul calculator, precum şi desfăşurarea unor activităţi de socializare.
Au fost înmânate de către preşedintele Asociaţiei Judeţene, diplome aniversare: 2007 - 10 diplome, 2008 - 14 diplome, 2009 - 19 diplome, precum şi diplome de iubire: 2008 - 4 diplome, 2009 - 5 diplome.
Au primit diplome aniversare din partea comandantului garnizoanei Deva: 2008 - col. (r) Minoiu Nicolae, lt.col. (r) Telcinschi Constantin; 2009 - col. (r) Şerbănescu Victor, mr. (r) Rus Remus iar din partea A.N.C.M.R.R. în anul 2008, diplomă de merit col. (r) Minoiu Nicolae.
Cu ocazia aniversării la 01.06.2009 a 40 de ani de la reînfiinţarea B.26 V.M. şi a 5 ani de la înfiinţarea asociaţiei noastre, conducerea Asociaţiei şi comanda unităţii au reuşit să invite la festivitate peste 200 de membrii onorifici, fiind decernate diplome de excelenţă unui număr de 120 de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri în rezervă şi în retragere cu o contribuţie deosebită în cadrul unităţii. A fost o surpriză plăcută înscrierea în Asociaţie ca membru titular a col. (r) Mărcuş Gavrilă, vicepreşedintele Asociaţiei judeţene Bihor.
În cadrul sărbătoririi zilelor naţionale, conducerea asociaţiei a reuşit în anii 2005, 2006, 2008 să organizeze cu ocazia aniversărilor din Panteonul Moţilor de la Ţebea, un punct propriu de întâlnire şi recreere al asociaţiei, iar în ceilalţi ani un punct comun cu unitatea militară.
Cuvine-se să încheiem această scurtă prezentare a asociaţiei, cu doi dintre camarazii noştri ce „au făcut şcoală” în cazarma vânătorilor din Cetatea Munţilor Apuseni, perfecţionându-şi aici măiestria de apărători ai crestelor carpatine. Obişnuiţi să fie mereu la înălţime, au început să „pitoneze” cu profesionalism spre vârful piramidei militare.
Unul, gl. bg. (r) Bârea Vasile a atins cote aproape de vârf, ajungând să comande Bg. 61 VM. (01.05.2005-08.02.2010) cu comandamentul la Miercurea Ciuc.
Al doilea, generalul (r) Degeratu Constantin s-a căţărat sus de tot, pe Everestul Armatei Române, ajungând Şeful Statului Major General ( ian.1997-febr. 2000), fiind în prezent consilier prezidenţial.
Ei ne-au încântat, atunci când au ţinut să revină la „izvoare”, înscriindu-se ca membri ai Asociaţiei Zarand a CMRVM din garnizoana vânătorilor de munte, Brad.
Asociația Județeană a Cadrelor Militare în Rezervă si Retragere din județul Hunedoara „Sarmizegetusa”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Momente istorice: Pasul Vâlcan 2023
Pasul Vâlcan. Prin pas trec două drumuri istorice: Drumul lui Traian – construit de armatele romane și, care unea în urmă cu două milenii ...

-
CĂTRE, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI e-mail: ccr@ccr.ro; registratura.generala@ccr.ro; ...
-
Pasul Vâlcan. Prin pas trec două drumuri istorice: Drumul lui Traian – construit de armatele romane și, care unea în urmă cu două milenii ...
-
Judeţul Hunedoara. Repere militare Pasaj din cartea Sub faldurile tricolore 1. Valea Jiului Ca fiecare palmă de pământ din a...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu