CĂTRE,
CURTEA
CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI
e-mail:
ccr@ccr.ro; registratura.generala@ccr.ro;
Dosar
nr.1726A/2023
Dosar
nr.1727A/2023
Termen:
26 iulie 2023
Ref:
AMICUS CURIAE, în examinarea sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și
Justiție (obiecție de neconstituționalitate a legilor anterior promulgării) în
privința Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către
persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (PL-x nr. 421/2021) a
Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul
pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Conform
jurisprudenței stabilite de Curtea Constituțională, memoriile depuse în
calitate de amicus curiae au fost acceptate și luate în considerare ca
elemente relevante în procesul de judecată, fiind examinate alături de cererile
și de argumentele prezentate de părțile implicate în cauza respectivă.
Astfel,
Curtea a reţinut că ”procedeul intervenţiei în calitate de amicus curiae în
procedura din faţa Curţii Constituţionale nu reprezintă o extindere a cadrului
procesual existent [...] Depunerea de note scrise, în aceste condiţii, nu
echivalează cu atribuirea vreunei calităţi procesuale [... ], ci are
semnificaţia exprimării unei opinii/poziţii a unei terţe persoane faţă de
litigiul constituţional asupra problemei deduse instanţei a quo, cu scopul de a
sprijini instanţa de contencios constituţional în soluţionarea cauzei”.
Deciziile
relevante în acest context în care amicus curiae a avut un rol în cadrul
procesului de judecată: Decizia nr. 340 din din 21 iunie 2023 referitoare la
obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2), art. 17
alin. (2), art. 19 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (25) - (29), art. 20, art.
28 alin. (2), art. 30 alin. (6), art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 66
alin. (7) - (9), art. 83 alin. (1) - (5), (7), (8) şi (10), art. 101 alin. (2)
şi (4) - (12), art. 107 alin. (5) lit. g), h) şi i), alin. (10), (14) şi (17),
art. 128 alin. (2), (10) şi (11), art. 146, art. 152 alin. (2), art. 193 alin.
(1) lit. a) şi art. 237 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar,
precum şi a legii, în ansamblul său; Decizia nr. 339/2023 din 21 iunie 2023
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3),
art. 10 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (4), art. 16 alin. (2) şi (6), art. 20
alin. (1), art. 36 alin. (4), art. 67 alin. (2), art. 96, art. 122 alin. (1),
art. 128 alin. (3), art. 149 alin. (3) lit. g) şi art. 240 alin. (3) din Legea
învăţământului superior, precum şi a legii, în ansamblul său; Decizia nr.
284/2023 din 17 mai 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a
Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în
ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 9 alin.
(5)], ale art. I pct. 17 [cu referire la art. 139^1], ale art. I pct. 19 [cu
referire la art. 145^1 alin. (3)], ale art. I pct. 34 [cu referire la art. 281
alin. (4)], ale art. I pct. 38 [cu referire la art. 345 alin. (1^1) şi (1^2)],
ale art. I pct. 43 [cu referire la art. 374 alin. (11) şi (12)], ale art. I
pct. 44 [cu referire la art. 375 alin. (3)], ale art. I pct. 45 [cu referire la
art. 377 alin. (5)], ale art. I pct. 48 [cu referire la art. 421 alin. (1) pct.
2 lit. a)], ale art. I pct. 62 [cu referire la art. 595 alin. (1^1) lit. b)] şi
ale art. II alin. (2) din aceeaşi lege; Decizia nr. 283/2023 din 17 mai
2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I
pct. 3 [cu referire la art. 297 alin. (1)] şi pct. 4 [cu referire la art. 298
alin. (1)], ale art. V, precum şi a sintagmei "a unei decizii pronunţate
de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept
sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii" din cuprinsul art. III
pct. 1 [cu referire la art. 3 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte
normative.
Articolul
6 din Legea nr. 24/2000 stipulează că ”Proiectul de act normativ trebuie să
instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai
mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde
trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul
social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu
ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu
legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este
parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”, iar,
la alin. (2), că ”Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la
dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele
legislației în vigoare”.
În
practica sa, Curtea Constituțională a constatat că orice act normativ trebuie
să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se
previzibilitatea, condiție ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de
precis și de clar pentru a putea fi aplicat . Curtea a constatat, de asemenea,
prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , paragraful 68, că art. 1 alin. (5) din
Constituție consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se
definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale
inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația
constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și
valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale.
Totodată,
CEDO a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și
previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă
cerința de previzibilitate trebuie să precizeze cu suficientă claritate
întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților
în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi
persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului.
I.
Referitor la Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către
persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (PL-x nr. 421/2021)
Reglementarea
adoptată modifică dispoziții cuprinse în mai multe legi, vizând numeroase
statute profesionale, esențial diferite, al căror rol și importanță socială
și/sau constituțională sunt stabilite de fiecare reglementare în parte, fără ca
soluțiile să fie justificate obiectiv. Sub aspectul violării normelor constituționale,
legea, în ansamblul său, încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), ale art.
15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1), (2) și (3), ale art. 41 alin. (1), ale
art. 44 alin. (1), (2) și (3), ale art. 47 alin. (2), ale art. 53 alin. (1) și
(2), ale art. 54 alin. 2, ale art. 75 alin. 1, ale art. 120 alin. 1 și ale art.
147 alin. (4). Cu privire la obligativitatea respectării deciziilor Curții
Constituționale, se poate constata cu ușurință că legea adoptată reia, într-o
proporție covârșitoare, dispoziții ale Legii privind unele măsuri
fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative –
adoptată în decembrie 2019, dar și dispozițiile art. I pct. 18 (cu referire la
art. 41^1-41^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind
instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri
fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea
unor termene).
Legea
privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc
condițiile de pensionare (PL-x nr. 421/2021) a fost deja supusă controlului de
constituționalitate prin Decizia nr. 61/2020. Atât conținutul acestei legi, cât
și cel al celor două acte normative menționate anterior, prezintă similitudini
atât în ceea ce privește categoriile de persoane cărora li se aplică, cât și în
privința excepțiilor de la regulă. Potrivit art. 15 alin. (1) Constituția
României cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin
Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Dreptul
la pensii şi asigurări sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari
publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este
garantat de stat şi se exercită, prin sistemul pensiilor militare de stat şi
alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi securităţii naţionale. Beneficiarii pensiilor militare sunt cetățeni
români, cetățeni europeni, iar în această calitate trebuie să beneficieze de
aceleași drepturi consfințite de Constituția României oricărui cetățean român,
printre care dreptul la muncă și la protecție socială prin asigurarea pensiei
în condițiile prevăzute de lege. Pensia militară, ca orice tip de pensie, este
acordată pentru serviciul prestat. Persoanele beneficiare ale ”pensiilor
militare” au aceleași obligații față de statul român ca oricare alt cetățean
român.
Activitatea
generatoare a ”pensiei militare” este ea însăși un argument că persoanele care
beneficiază de un astfel de drept au servit statul român, și-au îndeplinit
obligațiile asumate prin statutele profesionale și în continuare respectă
obligații/interdicții care rezultă din activitatea derulată (calitatea de
rezervist care poate fi chemat oricând la datorie, respectarea secretului
profesional, aplicarea pedepsei complementare a degradării militare , etc.).
Beneficiarii pensiilor militare au fost supuși pe întreaga perioadă a vieții
profesionale active incompatibilităților, interdicțiilor și ceea ce este și mai
important, riscurilor specifice profesiei.
Mai
mult, față de categoria beneficiarilor de pensii de serviciu sau pensii
speciale, pensionarii militari au fost expuși permanent și riscului suprem și
nu puține au fost cazurile în care polițiști și militari AU CĂZUT LA DATORIE,
plătind astfel cu viața, pentru că au înțeles să-și asume această profesie, cu
riscurile specifice.
La
nici o altă categorie profesională nu a existat și nu există un astfel de risc
și nu există vreun caz în care un beneficiar de pensie specială a plătit cu
viața în timpul exercitării obligațiilor de serviciu.
Militarii
trebuie să aibă dreptul de a decide singuri dacă doresc să continue activitatea
sau cariera profesională și să rămână sub restricțiile asociate sau să se
orienteze către o altă profesie. Dacă beneficiarul pensiei militare dorește să
deruleze alte activități profesionale, el nu poate fi privat de dreptul său la
muncă sau de dreptul la pensie și îngrădit să lucreze doar în sistemul privat.
Acordarea
dreptului la pensia militară nu este determinat de incapacitatea beneficiarului
de a mai lucra, ci de faptul că, după o perioadă de viață profesională plină de
interdicții, riscuri și incompatibilități, persoana respectivă are
posibilitatea de a decide dacă dorește să-și continue activitatea. Este absolut
discriminatorie soluția continuării activității și cumulului pensiei doar în
sistemul privat.
Potrivit
art. 41 din Constituția României ”Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă
este liberă.” De asemenea, art.16 alin. (1) ”cetăţenii sunt egali în faţa legii
şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
Cum
mai fi materializat acest drept constituțional când printr-o lege pe care
înțelegem să o criticăm, rezerviștii militari sunt obligați să caute un loc de
muncă doar în sistemul privat ?
La
modul concret, rezerviștii pot fi rechemați oricând la datorie, să îndeplinească
obligațiile de serviciu pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a
unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei
constituţionale.
Această
chemare la datorie față de statul român nu poate fi refuzată de un rezervist
militar, ESTE OBLIGATORIE.
Legiuitorul
român, prin această lege pe care înțelegem să o criticăm nu ne lasă să
desfășurăm o viață profesională activă, al cărui beneficiar este chiar el prin
instituțiile și autoritățile din sistemul bugetar unde un beneficiar al pensiei
militare va lucra, ci ne trimite să ne găsim un viitor loc de muncă doar în
sistemul privat. Adică pentru sistemul privat, suntem apți pentru prestarea
muncii dar pentru sistemul public nu. Este evidentă discriminarea.
Să
înțelegem că, atunci când suntem rechemați la datorie, din calitatea de
rezerviști, mergem să ne îndeplinim misiunea doar pentru angajatorii din
sistemul privat?
În
altă ordine de idei, legiuitorul român, prin adoptarea acestui act normativ a
uitat că în sistemul bugetar (public) ocuparea unei funcții (post) se face DOAR
PRIN CONCURS SAU EXAMEN.
Nici
un beneficiar al pensiei militare nu poate fi angajat, în sistemul bugetar,
fără acest concurs sau examen.
Și
atunci, de ce ar trebui ca acesta să aibă interzisă accederea la un post care
se ocupă doar prin concurs sau examen?
Beneficiarului
pensiei militare care participă la o competiție în vederea ocupării unui post
PRIN CONCURS sau EXAMEN îi este interzisă participarea, însă pentru un post,
tot din sistemul bugetar, în care nu există o competiție, ci ocuparea postului
se face prin numire, situația este permisă. Or, tocmai în acest sens s-ar
justifica o soluție legislativă restrictivă, unde ocuparea aceluiași post se
poate prin NUMIRE nu și prin concurs sau examen. Acolo există într-adevăr
subiectivism în ceea ce privește persoana aleasă pentru ocuparea unei funcții
din sistemul bugetar, care nu participă într-o competiție dictată de regulile
unui concurs sau examen.
A
considera că pensionarii militari nu pot cumula pensia pentru limită de vârstă
cu salariul în sistemul bugetar, la fel ca orice alt cetățean al României
beneficiar al aceluiași tip de pensie (în condițiile în care posturile se ocupă
doar prin concurs sau examen), ar însemna a afecta însăși natura noțiunii de
pensie pentru limită de vârstă și, totodată, a institui două categorii de
subiecte de drept beneficiare ale pensiei pentru limită de vârstă în mod
arbitrar. Prin soluția propusă de interzicere a participării la un concurs sau
un examen organizat în sistemul bugetar, se creează astfel o gravă
discriminare. Pe de altă parte, dispozițiile legii contestate, induc în
ansamblul lor o discriminare între destinatarii pensiilor pentru limită de
vârstă, discriminare contrară dispozițiilor constituționale amintite. Astfel,
prevederile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către
persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru
modificarea și completarea unor acte normative – PL-x nr. 421/2021 introduc și
o discriminare pozitivă, întrucât beneficiarii pensiilor militare care nu aleg
să deruleze alte activități profesionale își mențin ”dreptul de proprietate”
asupra pensiei militare, însă cei care doresc să continue activitatea în alte
domenii sunt ”expropriați” de același drept, drept care poate avea o componentă
financiară nesemnificativă. În ”expunerea de motive” a legii criticate (PL-x
nr. 421/2021) nu s-au oferit justificări clare pentru adoptarea reglementărilor
în ansamblul lor, limitându-se la o citare trunchiată a unei Decizii a
instanței de contencios constituțional. Astfel, argumentarea logică în
sprijinul legii este întreruptă brusc, fără a se prezenta motivele obiective
din spatele acestor măsuri.
Se
invocă în acest sens faptul că prin Decizia nr. 1414/2009, Curtea
Constituțională a reținut că nicio dispoziție constituțională nu împiedică
legiuitorul să reglementeze opțiunea oferită salariaților de a continua
activitatea în condițiile suspendării plății pensiei, cu condiția ca o asemenea
măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventuale diferențe
de reglementare să aibă o rațiune licită.
Potrivit
Deciziei nr. 1414/2009, Curtea Constituțională a reținut că în jurisprudenţa sa
”că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se
aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare
obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit
prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”.
Tocmai
această motivare obiectivă și rezonabilă nu este indicată în expunerea de
motive a PL-x nr. 421/2021, fiind încălcat astfel și art. 53 alin. (1) și (2)
din Constituția României. Mai mult, expunerea de motive eludează prezentarea
obiectivă a situației juridice a beneficiarilor de pensii militare.
Astfel,
pensionarii militari angajați prin CONCURS sau EXAMEN în sistemul bugetar
plătesc contribuții și impozite pentru sumele plătite cu titlu de
salariu/indemnizație la fel ca orice angajat, astfel că este greșită susținerea
potrivit căreia ”prin opțiunea de a alege între plata pensiei sau a salariului
se asigură repartizarea echitabilă a resurselor bugetare”.
În
același timp, "expunerea de motive" susține menținerea cumulului
dintre pensie și salariu, argumentând că schimbările privind organizarea muncii
ar trebui să permită valorificarea avantajelor competitive ale lucrătorilor
vârstnici, inclusiv experiența lor vastă. Astfel, se conturează o contradicție
evidentă între motivele invocate pentru justificarea legii și scopul său,
deoarece legea adoptată restricționează în mod nejustificat accesul
pensionarilor militari, care îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea unui
post prin concurs sau examen, la posturile din sistemul bugetar.
Constrângerile
bugetare și reducerea costurilor din bugetul de stat în privința cheltuielilor
de personal, amintite ca motiv al adoptării legii criticate (PL-x nr.
421/2021), presupun restrângeri ale posturilor acolo unde ele nu sunt
justificate, iar nu restrângeri ale dreptului la muncă unor persoane care pot
fi necesare, folosindu-se expertiza profesională a acestora, chiar după
momentul ieșirii la pensie.
În
foarte multe țări (inclusiv Statele Unite ale Americii) expertiza rezerviștilor
militari este fructificată cu prioritate în sistemul instituțiilor și administrației
publice.
Orice
ingerinţă a unei autorităţi publice în respectarea drepturilor poate fi
justificată numai dacă răspunde unui interes public (sau general) legitim .
Autoritățile naționale, având cunoaștere directă a societății și nevoilor
acesteia, sunt în principiu mai bine plasate decât o instanță internațională
pentru a decide ce reprezintă "interesul public". În conformitate cu
sistemul de protecție stabilit de Convenție, autoritățile naționale au
responsabilitatea să evalueze inițial dacă există o problemă de utilitate
publică care necesită măsuri ce implică restrângerea unor drepturi. În mod
evident, prevederile Legii criticate (PL-x nr. 421/2021) nu justifică în mod
obiectiv această restrângere, mai ales că legea a fost introdusă în Parlament în
2021. De asemenea, articolul 4 introduce o serie de excepții de la aplicarea
dispozițiilor din articolele 1, 2 și 3, sugerând că principalele ținte ale
legii sunt persoanele care beneficiază de pensii militare și pensii de serviciu.
În
forma adoptată a legii criticate, dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din
Constituția României sunt încălcate, deoarece beneficiarii acestor pensii sunt
discriminați în raport cu alte categorii de pensionari pentru limită de vârstă,
care sunt tratați în mod inegal. Potrivit Deciziei nr. 1414/2009, interzicerea
cumulului pensiei cu salariul afectează dreptul la muncă prevăzut de art. 41
alin. (1) din Constituție și dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (1)
din Constituție.
Pensia
este un drept fundamental, garantat în întregime și se datorează pentru munca
prestată în trecut. Salariul constituie retribuția angajatului pentru munca
prestată, datorată de angajator, deci și de autoritățile și instituțiile
publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și/sau
subordonare, precum și de regii autonome, societăți naționale, companii
naționale și societăți comerciale la care capitalul social este deținut
integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială.
Menționăm că salariul plătit de angajator nu are legătură cu pensia, care se
acordă pentru o muncă efectuată în timp până la vârsta pensionării.
Munca
trecută nu vine în concurs cu cea prezentă pentru care salariatul primește o
retribuție lunară de la bugetul de stat, acestea aflându-se într-o succesiune,
și nu în concurs. Cumularea lor nu poate fi afectată sub nicio formă, pensia
fiind un drept câștigat, pe care nicio reglementare legală nu îl poate înlătura.
Dreptul
la muncă și dreptul la pensie sunt drepturi fundamentale, garantate prin Constituție.
Articolul 53 din Constituție admite posibilitatea diminuării rezonabile a
gradului de protecție oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente
sau situații, cu respectarea unor condiții, câtă vreme prin aceasta nu este
atinsă chiar substanța drepturilor. Prezenta situație nu se încadrează în nicio
situație prevăzută de art. 53 alin. (1) din Constituție. Exercitarea
neîngrădită a drepturilor și libertăților fundamentale este regula într-o
societate democratică, restrângerea operând doar în situația în care nu există
o soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol.
Cumularea pensiei cu salariul nu poate fi afectată sub nicio formă, pensia
fiind un drept câștigat. Suspendarea, chiar și temporară a plății pensiei pe
durata exercitării activității, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 44
din Constituție.
În
altă ordine de idei, dispozițiile art. 1, 2 și 3 din Legea privind unele măsuri
pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile
de pensionare (PL-x nr. 421/2021), ca de altfel întreg actul normativ, încalcă
dreptul de proprietate prevăzut la art. 44 alin (1), (2) și (3) din Constituția
României, cunoscut fiind că noțiunea de „bun“ înglobează orice interes al unei
persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la
salariu și dreptul la pensie pot fi asimilate unui drept de proprietate.
Reglementarea adoptată, prin punerea beneficiarului pensiei militare, care
cumulează și salariu la una dintre instituțiile prevăzute la art. 1, în
situația de a opta în termen de 30 zile la renunțarea/menținerea a unui drept,
are natura juridică a unei ”exproprieri” fără o cauză de utilitate publică.
Interzicerea
cumulului pensiei pentru limită de vârstă aparținând sistemului public de
pensii cu veniturile salariale obținute în cadrul autorităților și
instituțiilor publice centrale, locale, regii autonome, societăți naționale,
companii naționale și societăți comerciale la care capitalul social este
deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate
administrativ-teritorială încalcă în mod flagrant dispozițiile Constituției
României. Normele nou statuate condiționează continuarea raporturilor de
muncă sau impun încetarea forțată a acestora pornind de la un criteriu profund
discriminatoriu, care contravine principiului egalității în drepturi a
cetățenilor.
Astfel,
în textul legii criticate se arată că ”(1)Persoanele care își desfășoară
activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de
serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcție în cadrul
autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul
de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome,
societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul
social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate
administrativ-teritorială și care au și calitatea de beneficiari de pensie
pentru limită de vârstă în sistemul pensiilor militare de stat au obligația ca,
în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, să își exprime în scris opțiunea pentru continuarea activității
în baza aceluiași contract individual de muncă, raport de serviciu sau act
administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual
de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcției în care au
fost numite în baza actului administrativ de numire, după caz. Continuarea
activității se realizează pe baza cererii aprobate de către angajator.
(2)Menținerea în activitate se realizează cu acordul anual al
angajatorului.
În
situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) îşi exercită opţiunea pentru
continuarea activităţii, iar angajatorul îşi exprimă acordul, plata pensiei se
suspendă, la cerere, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii
cererii însoțite de acordul angajatorului.”
În
condițiile unei asemenea statuări, discriminarea este evidentă pentru
beneficiarii pensiei militare care au ocupat deja un post prin concurs sau
examen, deoarece continuare activității pe acel post este condiționată de
obținerea unui acord anual din partea angajatorului. În situația în care angajatorul
nu-și dă acordul, acest drept de a-si continua activitatea pe postul ocupat în
urma unei competiții (concurs sau examen) rămâne evident unul fără conținut și
doar ipotetic.
Alta
este situația celor pensionați, care nu ocupă în prezent un post în sistemul
bugetar dar care, pe viitor participă la concurs sau examen și câștigă acel
post .
În
acestă situație nu există condiționare, în sensul existenței unui acord din
partea angajatorului nici a priori ocupării postului și nici ulterior prin
acordarea acestuia anual.
Este
evidentă discrimnarea în cadrul aceleiași categorii sociale, respectiv a
benficiarului de pensie militară, angajat în prezent, în urma unui concurs sau
examen (care este condiționat de menținera pe postul ocupat de acordul
angajatorului) și benficiarul de pensie militară care urmează se se
angajeze în urma concursului câștigat la o autoritate sau instituţii publică
centrală şi locală (care nu este condiționat de acel acord al angajatorului).
Nu
putem omite nici faptul că în reglementarea propusă, interzicerea cumulului
pensiei cu salariul se aplică doar unei anumite categorii de persoane, care au
raporturi de muncă cu autoritățile și instituțiile publice centrale și locale,
regii autonome, societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale
la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o
unitate administrativ-teritorială iar alte categorii de persoane sunt
exceptate, fără o motivare obiectivă.
Nu
înțelegem de ce persoanelor prevăzute la art.4 din legea criticată nu li se
aplică această interdicție iar pensionarilor militari DA.
Aspectele
avute în vedere pentru categoriile profesionale exceptate de la aplicarea legii
prin art. 4, sunt valabile și pentru persoanele beneficiare ale unei pensii
militare.
Este
de notorietate faptul că și sistemul de apărare, ordine publică și siguranță
națională ESTE SUBDIMESNIONAT, EXISTĂ FOARTE MULTE FUNCȚII VACANTE, FORMAREA
ACESTOR SPECIALIȘTI SE REALIZEAZĂ ÎN TIMP ȘI DUPĂ ANUMITE REGULI SPECIFICE, iar
situația geopolitică în actuala configurație este una sensibilă.
Doar
sistemul de învățământ, sănătatea, protecția socială sau sistemul clerical este
afecatat și constituie excepție de la această interdicție?
Este
evident că pensionarilor militari li se creează numai interdicții în comparație
cu alte categorii de pensionari, în condițiile în care ei sunt singurii care au
și calitatea de rezerviști și pot fi rechemați în activitatea profesională.
Atâta
timp cât sunt apți să fie rechemați pentru a îndeplini obligațiile de serviciu
pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a
integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale, cu
siguranță SUNT APȚI și pentru o viață profesională activă în sistemul
bugetar, unde au câștigat un post prin concurs/examen, sens în care nu li se
poate interzice în mod discriminatoriu acest drept în raport cu alte categorii
profesionale.
Interzicerea
cumulului pensiei cu salariul pentru această categorie conduce la adâncirea
crizei forței de muncă, inclusiv în sistemul de apărare, ordine publică și
securitate națională, în condițiile în care formarea profesională în aceste
domenii este absolut una specială, de durată și nu pot exista soluții imediate,
impunându-se tot mai pregnant proceduri de reîncadrare. Mai mult, într-un
moment în care deficitul de resursă umană este acut, este esențial să promoveze
atragerea și menținerea personalului din sistemul de apărare, ordine publică și
siguranță națională în sistem, și prin cumul între pensie și salariu.
Aceasta
impune ca în categoria excepțiilor de la interdicția cumulului să fie introdusă
și categoria profesională a lucrătorilor din sistemul de apărare, ordine
publică și siguranță națională.
Dacă
interdicția de a cumula pensia cu salariul în sistemul public ar fi aplicată
fără o abordare adecvată a nevoilor și particularităților beneficiarilor
pensiilor militare, ar putea duce la consecințe nedorite, cum ar fi pierderea
de expertiza specifică și competență în sistem.
Amintim
aici și contextul conflictului de la granița României și a Uniunii Europene. În
concret, dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României sunt încălcate
și prin raportare la categoriile de pensionari prevăzute la art.4, exceptate
prin legea criticată și pentru care nu se oferă o justificare rezonabilă.
Dreptul
de a alege o activitate profesională după pensionare ar trebui protejat în
limitele impuse de etică și responsabilitatea funcției anterioare și nu în
funcție de împrejurarea că beneficiarul pensiei militare intră în relație
contractuală cu instituții sau autorități ale statului. După pensionare,
beneficiarul pensiei militare poate exercita o altă activitate profesională
juridică dacă aceasta din urmă nu este incompatibilă din punct de vedere etic
cu fosta sa activitate juridică.
Acest
drept este consfințit și de art.76 din legea nr.223/2015 privind pensiile
militare de stat.
Având
în vedere întregul context descris mai sus, vă solicităm să constatați că
dispozițiile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către
persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru
modificarea și completarea unor acte normative, încalcă normele constituționale
sens în care vă rugăm să admiteți excepția de neconstituționalitate invocată de
către Înalta Curte de Casație și Justiție a României și constatarea
neconstituționalității acestui act normativ.
II.
Referitor la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din
domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal
Actul
normativ criticat este viciat atât sub aspectul motivelor de
neconstituționalitate extrinsecă cât și intrinsecă.
Astfel,
raportat la motivele de natură extrinsecă enumerăm:
-
Caracterul diferit al legii și încălcarea principiului unicității
reglementării. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a
legilor este obligatorie. În acest sens, se poate constata că actul normativ
adoptat încălcă acest principiu constituțional prevăzut la art.1 alin.(5)
coroborat cu art.147 alin.(4) din legea fundamentală a ststului nostru
-
Încălcarea art.1 alin.(3) și (5) din Constituție sub aspectul clarității și
previzibilității normei juridice.
Totodată,
motivele de neconstituționalitate intrinsecă sunt:
-
Încălcarea art.44 din Constituție și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale, prin dispozițiile art.XI pct.5 și 9 dar și ale art.XIII din Lege
-
Încălcarea principiului egalității în drepturi prevăzut de dispozițiile art.16
coroborat cu art.53 din Constituție.
-
Încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(5), art.16 alin.(1) și art.56 alin.(2) din
Constituție prin prevederile art.XIII din Lege cu referire la art.101 din Legea
nr.227/2015 privind Codul fiscal.
În
conformitate cu prevederile art.14 din legea nr.223/2015, în sistemul pensiilor
militare de stat se acordă următoarele categorii de pensii:
”a)pensia
de serviciu;
b)pensia de invaliditate;
c)pensia de urmaş.”
Pensia
de serviciu trebuie să fie reglementată astfel încât să încurajeze stabilitatea
în serviciu şi formarea unei cariere predicitbile pentru militari, poliţişti şi
funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
În
actuala reglementare, legea 223/2015 ar trebui să instituie o pensie cât
mai apropiată de veniturile avute în timpul activităţii, coroborată bineînțeles
cu condiţii specifice de pensionare.
Reglementarea
pensiei de serviciu pentru această familie ocupațională nu reprezintă un
privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv prin prisma specificului
activităţii militarilor, poliţiştilor şi funcţionarior publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciare, care impune acestora cele mai
stricte obligaţii şi interdicţii, precum şi responsabilităţi şi riscurile
maxime (neîntâlnite la alți beneficiari de pensii de serviciu sau speciale),
constituind aşadar o compensaţie parţială a unor privațiuni ce rezultă din
rigoarea statutului special al acestora.
Reglementarea
ex abrupto a unor soluţii legislative diferite care reconfigurează componenta
referitoare la pensia de serviciu pentru militari, poliţişti şi funcţionari
publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, este de
natură a încălca principiul aşteptării legitime.
În
acest sens, trebuie avut în vedere că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului stabileşte că: ”1. Orice persoană fizică sau
juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit
de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile
prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 2.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în
aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa
bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor
sau a altor contribuţii', sau a amenzilor.”
Referitor
la existenţa unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. l,în concepţia
Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul „bunuri" este unul
autonom, care include atât „bunurile actuale", cât şi activele, inclusiv
creanţele, despre care reclamantul poate susţine că are cel puţin o „aşteptare
legitimă".
Așa
cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii, pentru ca o „aşteptare" să fie
„legitimă", aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă
speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o
hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză.
Dreptul
la pensii militare este menționat de izvoarele istorice, ca existență, odată cu
înființarea primei structuri militare pământene.
Acestea
au fost prevăzute în ”Regulamentele ostășești” încă din anii 1829 – 1830,
continuând cu alte acte normative pe această componentă, precum: Regulamentele
militare; Regulamentele serviciului interior; Decretele regale,
Decretele-Lege pentru aprobarea reglementărilor specificate de mai sus;
Decretul nr.4 din 10.01.1951 privind stabilirea drepturilor bănești ale
personalului Forțelor Armate ale RPR; Decretul nr.416 din 30.10.1952 pentru
completarea Decretului nr.4/1951; Decretul nr.360 din 22 august 1949; Decretul
nr.255 din 05 iunie 1958 pentru modificarea și completarea Decretului
nr.360/1949; Decretul nr.277 din 02 iulie 1955 cu modificările aduse prin
Decretul 241 din 26 mai 1958 pentru acordarea drepturilor de pensie militarilor
și urmașilor lor; Ordinul nr.M852 din 31 octombrie 1958 pentru aprobarea
Instrucțiunilor nr.6250/11.10.1958 privind aplicarea Decretului nr.360/1949;
Decretul nr.214/1977 privind pensiile militare de stat; Legea nr.164 din 07
aprilie 2001 privind pensiile militare de stat; Legea nr.179/2004 privind
pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor; Legea
nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, în vigoare de la
data de 01 ianuarie 2016.
În
concluzie, pensiile militare au fost singurele cu o reglementare proprie,
derogatorie de sistemul public de pensii al statului român, pensii care s-au
acordat, fără întrerupere, având o istorie din anul 1829 și până în prezent.
Toate
celelalte pensii de serviciu sau speciale au fost create după anul 1990.
Aşadar,
de mai bine de 190 de ani, autoritățile statului român, indiferent de forma de
organizare, a păstrat principiile de reglementare a pensiilor de serviciu ale
militarilor, sub aspectul condiţiilor de pensionare şi a modului de
calcul al pensiei.
Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în mod constant că şi o prestaţie
socială la un regim necontributiv ar putea constitui un bun în sensul art.1 din
Protocolul nr. 1 dar și faptul că legislaţia care prevede plata unei
pensii pentru limită de vârstă, condiţionată sau nu de contribuţii, generează
un drept patrimonial care se încadrează în domeniul de aplicare al acestui
articol, pentru persoanele care îndeplinesc cerinţele sale .
Pe tot
parcursul carierei beneficiarii mai sus amintiţi au avut un statut sever şi
restrictiv şi s-au supus tuturor rigorilor specifice profesiei, inclusiv
interdicţiei exercitării unor drepturi fundamentale şi incompatibilităţilor
stabilite la nivel constituţional şi legal, sens în care aceştia au o speranţă
legitimă, care constituie un „bun" din perspectiva art. 1 din Protocolul
nr. 1, că vor beneficia de pensia de serviciu în condiţiile de reglementare
existente la momentul la care au ales să se supună acestor rigori sau, în orice
caz, în condiţii care să nu difere în mod substanţial.
În
aceste condiţii, trebuie avut în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante a
Curţii Europene a Drepturilor Omului, orice ingerinţă în drepturile
fundamentale recunoscute de Convenţie, deci inclusiv în dreptul consacrat de
art. 1 din Protocolul nr. 1, trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un
scop legitim şi să fie proporţională cu scopul urmărit.
În
raport de aceste premise, considerăm că măsurile adoptate prin legea criticată
se constituie într-o ingerinţă gravă asupra speranţei legitime a beneficiarilor
dreptului la pensiilor militare, așa cum prevăzuți de legea nr.223/2015.
Invocarea
prevederilor Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu poate reprezenta o
justificare temeinică întrucât aceasta trebuie realizată, sub aspect formal,
prin instrumentele prevăzute de lege şi să surprindă toate implicaţiile
economice şi sociale ale actului normativ preconizat.
Mai
mult, este necesară o justificare specifică în condiţiile în care Planul
Naţional de Redresare şi Rezilienţă stabileşte doar obiectivele care trebuie
atinse, fără a impune măsurile concrete prin care acestea urmează să fie
realizate.
Or,
alegerea acestor măsuri este DOAR de resortul legiuitorului naţional, care este
ţinut şi de obligaţia de fundamentare temeinică a fiecărei soluţii legislative
promovate, în acord cu exigenţele prezentate în cele ce preced.
Totodată,
principiul securității juridice se opune posibilității aplicării în timp a unei
norme legale pentru situații constituite la o dată anterioară publicării sale,
legiuitorul neputând stabili a posteriori trecerii în rezervă, alte criterii de
determinare a condițiilor de pensionare, condiții care includ și pe cele
referitoare la modul de calcul al pensiei. Majorarea vârstei de pensionare a
militarilor, poliţiştilor şi funcţionarior publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare fără luarea în considerare a tuturor
incompatibilităților, interdicțiilor dar și a RISCURILOR MAXIME la care sunt
supuși, cu ignorarea volumului de activitate, a responsabilităților și a
caracterului permanent al serviciului acestora încalcă principiul
predictibilității legii.
Statul
nu poate interveni “a priori” asupra condițiilor de eligibilitate ale
pensionării în privința acelora care au intrat în sistem, cu imaginea unor
condiții clar definite privind vârsta de pensionare. Orice majorare a vârstei
de pensionare ulterior numirii în funcție pune în discuție ruperea echilibrului
de încredere între aceștia și Statul Român. Predictibilitatea legii ar trebui
să primeze și de această dată, mai ales că modificarea adoptată vizează
specialiștii din această familie ocupațională, care se apropie deja de vârsta
de pensionare și care și-au format un orizont de așteptare la momentul intrării
în activitate. Ei vor fi puși în situația de a nu putea alege și dispune cu
privire la viitorul lor. Creșterea vârstei de pensionare fără a lua în
considerare factorii de stres specifici și condițiile speciale de desfășurare a
activității poate descuraja tinerii profesioniști să se alăture sistemului
militar, de ordine publică și siguranță națională.
Dacă
perioada de activitate prelungită este percepută ca fiind prea solicitantă și
dăunătoare, aceasta ar putea reduce atracția și retenția tinerilor intrați în
acest sistem, ceea ce ar putea avea consecințe negative pe termen lung.
Prin
Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, Curtea a reținut că “reglementarea
regimului juridic al pensiilor de serviciu într-un mod diferit decât cel
propriu sistemului general al asigurărilor sociale nu constituie o discriminare
în sensul art.16 alin. 1 din Constituţie sau al art.14 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. (…) În considerarea
situaţiei specifice deosebite a unor categorii socioprofesionale, legiuitorul
poate institui tratamente juridice diferenţiate atât prin condiţii şi criterii
de acordare derogatorii, cât şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale
pensiilor (..) La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere
importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie
socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de
complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii
specifice.”
Nu în
cele din urmă, dispozițiile art. XV, introduce prin legea criticată,
nesocotesc principiile referitoare la fiscalitate, în conformitate cu
art. 56 alin. (2) din Constituția României, principiul legalității conform art.
1 alin. (5) din Constituția României și principiul egalității în drepturi
conform art. 16 alin. (1) din Constituția României. Mai precizăm că orice
modificare a sarcinilor fiscale trebuie să fie justificată de motive obiective,
să fie aplicată în mod uniform, să fie clară și previzibilă, și să nu
diferențieze contribuția fiscală în funcție de grupuri sau categorii de
cetățeni. De menționat că prin Decizia nr. 6/25.02.1993, Curtea Constituțională
a stabilit că, “crearea excepțiilor în impozitarea veniturilor pe criterii
sociale, categorii de funcționari sau pe criteriile prevăzute de articolul 4
alineatul (2) al Constituției reprezintă o încălcare a egalității cetățenilor
în fața legii. (…) o fiscalitate care se abate de la regulile general acceptate
referitoare la baza impozabilă, cotele impozabile, categoriile de venituri
etc., devine o fiscalitate discriminatorie atunci când introduce criterii care
afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor.”
Fiscalitatea
trebuie să fie nu doar legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și
să nu diferențieze impozitele în funcție de grupuri sau categorii de cetățeni.
Din această perspectivă juridică, dispoziția legală care introduce o suprataxă
de 15% numai pentru o anumită categorie socială este discriminatorie și
contravine prevederilor articolului 16 alineatul (1) și articolului 53
alineatul (2) din Constituție.
Modificarea
art. 101 din Codul fiscal este discriminatorie, deoarece procentul de 15%
indicat ca și impozit pe venit se aplică numai pensiilor de serviciu, excluzând
alte categorii de contribuabili menționați la art. 64 din Codul fiscal.
Această
diferențiere în impozitare creează un tratament discriminatoriu între diverse
categorii de contribuabili și nu respectă principiul egalității în fața legii.
Prin
Jalonul nr. 215 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nu se
solicită nerespectarea deciziilor Curții Constituționale sau modificarea cotei
legale de impozitare. Jalonul menționează doar că pensiile speciale, fără a
specifica și legile care le reglementează, nu ar trebui să depășească venitul
obținut în cursul perioadei de cotizare.
Pentru
considerentele mai sus expuse, solicităm admiterea excepțiilor de
neconstituționalitate invocate de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României
și constatarea neconstituționalității, în ansamblu, și a Legii pentru
modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de
serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Jurist ION NISTOR- lt. col. (r)
